Am curs azi lacrimi despre mine,
M-a luat un dor nebun de ieri.
M-am retrezit la vechi suspine,
Când visam doar la primăveri.
O clip-am mirosit a june,
Cum aerul când zbori mereu;
Nimic la vis nu s-interpune,
Mereu e mâine, îs înger, zeu.
Am muzica din timp de-atunci;
N-o regăsesc pe zi ce trece.
Actorii-mi mor.. le rămân prunci,
Dar nu-s la fel, fioru-i rece.
Prin parc nu-i iarbă, e asfalt,
La școală nu sunt bănci de lemn.
Castanul nu mai e înalt,
Nu mai e mir.. e undelemn.
Pe străzi sunt singur cunoscut,
Salutul mi-l fac în vitrine..
Sărut și loc un’ m-am născut.
Aștept prieteni, nimeni vine..
Am inima un plumb de clopot,
Șiroaiele îmi curg prin barbă..
Aud trecând un cal în tropot;
E-un hit, de-un jeep călcând pe iarbă.
Mă uit la râu, la deal, la cer..
Oh, ce păcat când mă vor pierde;
Doar eu puteam să le ofer
Cuvinte dragi, să le dezmierde!.
Plecarea-mi va fi gol imens
În atmosferă. În omenire
În loc de pur, va fi pervers..
Sunt solul ultim de cinstire.
Voi fi doar un cuvânt pe an,
De am noroc de-o amintire;
O poză c-un copil bălan
Și ochi albaștrii.. O pomenire.
Sunt prea devreme pentru știință
Să mă renasc dintr-o celulă
Și chiar de-aș fi, n-aș fi conștiință..
Aș fi din mine o particulă!.
Sunt resemnatul din ștafetă;
Alerg doar să predau jalonul.
Sunt un infim dintr-o planetă,
Dar nu-i nimic!.. Sunt eu, „bosonul”!?!
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul față de pierderea valorilor trecutului și dezamăgirea față de un viitor impersonal și lipsit de esență. Naratorul se simte un martor al acestei transformări, conștient de faptul că dispariția sa va accentua și mai mult această pierdere.