Ce simplu-i să nu-mbătrânim;
Doar timpul trebuie oprit,
Să vindem ce-am agonisit..
Săraci, să fim ad interim!.
Să nu mai știm nimic din școli,
Să reînvățăm limbaj din cărți,
Să reînviem părinți ce-s morți..
Să ignorăm metehne, boli!.
Să ne jucăm, precum copii,
De-a mama, tata-ntr-un fânar;
Să nici nu știm de calendar..
Să discutăm vagi inepții!.
Să zburdăm iar pe câmp, pe deal,
Să nu mai știm de-ora de masă..
Fără de griji, de bani, de casă,
Să schimbăm viața-n ireal!.
Timizi, s-avem câte-un sărut
Pe-o bancă-n parc, pe după casă,
Să umblăm tunși cu pilea rasă..
Să nu dăm la vecini salut!.
Putem să fim iresponsabili;
Să facem case din nisip,
Să umplem străzile în slip..
Să fim oricum imperturbabili!.
Să ne jucăm cu-ai noștri fii
Râzând de glume infantile,
Dormind pe stratul de zambile..
Cu frunze.. plătind datorii!.
Să ne lungim pe iarba verii
Cu ochii duși pe bolta nopții;
Să credem meteorii sorții,
Să n-avem grija reînvierii!.
Suflet s-avem, din nou, de îngeri,
Să ne luăm timp de cărăbuși!
Regine, regi, s-avem intruși
În vis real.. Fără constrângeri!
Sensul versurilor
Piesa explorează dorința de a evada din realitate și de a trăi o viață idealizată, lipsită de griji și responsabilități, asemenea unei copilării eterne. Este o invitație la visare și la regăsirea inocenței pierdute.