Stupid, ne bucurăm la-aniversare
Sărbătorind o pierdere-n câştig,
Deşi suntem părtaşi de ani-vărsare;
Moment inubliabil, când destinu-mi strig..
Ne păcălim c-o falsă reînviere
La fiecare primăvară nouă;
Amarul trecerii crezând că-i miere,
Încrezători că vieţile sunt două..
Ne prăvălim în pat spre dimineaţă
Neştiind că noaptea-i numai o himeră,
Ce poate dăinui-n sfârşit de viaţă..
Avut ce-l pierdem, ca pe-o efemeră.
La slujbe ne-nchinăm umili la sfinţi,
Făcând un pact nescris cu a lor moarte..
Ne pierdem timpul precum scoşi din minţi
Şi nu petrecem, ne-mbuibăm de carte.
Producem bunuri, îndobitociţi,
Sculaţi cu noaptea-n cap să ne uzăm,
Nici nu gândim la ce-am fost prorociţi;
Să putrezim golaşi, când destrupăm!.
Ne procreăm fără sfârşit în copii,
Ce-avem ca o oglindă-n timp ce trece;
Familii facem, clan cum interlopii,
Crezând că stăpânim timp.. ce petrece?!.
Oare de ce nu calculăm şi moarte,
S-o programăm ca pe-un buget de-a fi?
.. Tot evitând gândul ce ne desparte,
Cu crez că nu va fi.. ultima zi?!?..
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii efemere a vieții, a iluziilor pe care ni le creăm și a tabuurilor legate de moarte. Explorează modul în care oamenii evită să se confrunte cu inevitabilul, preferând să trăiască într-o negare continuă.