În principal (nu așa clar…).
Bătrânel pe scăunel
Și bețivanul rege-n sat,
Bunică împletind tighel
Și versu-aproape înjurat,
Iubirea: „Te iubesc, ooo, tu…”
Și proza lungă, poezie,
Ascunsul vid, lingușitu’
Și-un pic de snob, fie ce-o fie…
E siguranța-n interes
Și dansu-n horă făr’ să doară
Nici capul… să nu legi cu sfoară
Și capra, la vecin să moară
Și-aplauze… rahat-tiară.
Concluzie (ajuns!… succes!).
În subsidiar (.. adaus).
Că doar e țară de votanți
Și-n artă, guvernări, prostie
De cum suntem, bravi diletanți;
Totu-ntre noi, alți să nu vie…
.. Așa că m-am decis pe loc
Să scriu așa mai pă-nțelese,
Să fac și eu parte din joc
Și cur dă sac să fiu, să-mi pese
Cât mai puțin de elevat,
De reguli, rimă, profunzime…
Să fiu la fel de devotat
La simplul nul… că-i limpezime!
Post Scriptum (cu dedicație!).
Nu spun cine!
Adrisată loco..
De se intervine,
E cum nuca coco;
„Tari de cap, că ține!”.
În probe (orișicum).
Idee „genială”, exprimare „superbă”, ton „de plâns”,
Prea multe voturi, nu e relevant, nu-i îndeajuns…
Din instanța de „judecată” Citatepedia.
26. 09. 2011
Sensul versurilor
Piesa critică societatea românească, arătând superficialitatea și lipsa de valoare promovată prin vot și în artă. Autorul adoptă un stil simplist, renunțând la profunzime, pentru a se integra în acest peisaj mediocru.