Ades trăiesc
senzația stupidă
că mă irosesc;
tot trece timp pe lângă mine,
eprogramat,
nici cel puțin cât o omidă
să devin cocon, un fluture, albine..
Un handicapat!.
Sunt ca un tâmp
infatuat,
pretins abilitat
să schimb ce-am adunat;
talent cu știință..
și mă complac
într-o ineptă neputință,
stând..
.. pe banii mei,
căci „time is money”,
ce-am învățat de la evrei
și spiritul e sensul hranei..
iară moneda-s eu
ce mă preling pe un culoar
ce l-am avut noroc de-antreu,
și ce nimic nu fac..
.. buimac,
un pierde vară de hoinar
secundă de secundă,
când știu fără de dubiu
că sunt o carapace muribundă..
Și uite, nici acum n-am explodat.. ca un Vezuviu?!?..
Ce seminție;
„sapiens”
lipsit de sens!
Câtă prostie,
câtă inepție, câtă inerție!?!..
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de inerție și auto-dezamăgire. Naratorul se simte incapabil să-și atingă potențialul, pierzând timpul și complăcându-se într-o stare de neputință, conștient de propria sa ineficiență.