Stând citind mai deunăzi ce-i numita creare,
De la greci o „poesis” spre cunoaşterea lumii,
Nu discern relevantul; antic e, clasic oare?
Romantismu-i plecat iamb la cot cu bătrânii?.
Frenezii pătimaşe au simboluri de proză,
Versuri albe doar spun neputinţa redării,
Parnasianist nu mai este, extaz mistic de roză
E lipsit de parfum.. Led s-a pus lumânării.
Nu-i rondel, nu-i rondou, nici sonet, îs neştiute,
Ne rimatul de alb este gol, fad de minte.
Ne târâţi în prozaic epigoni, voi cu sute
Şi-n ermetic cifrat vidul nu se dezminte.
De când lumea ce-a nouă tot ‘nălţaţi ştiinţa „para”
Şi creaţia fadă cea lipsită de sens
O numiţi modernista, în cifru.. obiectuala
Şi-adunaţi laudacii tot ca voi-n contrasens.
Mai mult, post moderniştii, ludicii-n metatext
N-au probleme-n expresii, totul este banal.
Ce-aubadă, epigrame, elegii, toate-s.. rest!
Paradoxismu-n proză dă efect.. pe canal.
Confundaţi animal cu gazelul sau tanka,
Caligrama e ordine-n scris, nu-i un gen.
Limericksu-i un melc, oda-imn este waka,
Haiku e pastorală, glosa este pastel.
Trioletu-i piron d-agăţat carnea crudă,
Fantum este DJ-ul, lambul este un miel,
Rima-i râma ce râmă, picior metric e-o nudă,
Clasicismu-i dadaic, gândirismu-i la fel.
Integralii sunt mate, textualism.. n-are loc,
Deprimismu-i primire, anapestu-i dement,
Simbolismu-i emblemă, onirism horoscop..
Poporani, futurişti-s doar ruşini, nu curent.
Fracturiştii-s fripturi, proletculţi-realişti,
Constructivi-s idilici, cei avuţi boierişti.
Toţi acum îs nişte mofturi, îngâmfaţii-s lettrişti,
Expresivii-s terţină iară „neo”-s nazişti.
Realismul voi puneţi tot în „supra” la vers
Căci poemul e proză, mimesis e mimare.
Nu-i catren, nu-i distih c-au efectul pervers
Pentru cel ce troheu nici dactilo nu are.
Extaz mistic credeţi doar credinţe, nu rimă,
Modernişti peste „neo” sau” post”.. sacrilegiu.
Socialişti făr-a şti -trădătorii de stimă-
Nu vedeţi paradocşi.. cum grămada nu-i geniu?.
Tot ce e comedie, retoric-ori dramă
Transformaţi într-un ritm infernal în minciună.
Nici artişti nu mai cântă, nu e „nani „de mamă..
Numai hoarde în fluvii ne ritmate se-adună.
Sentiment, frenezie, pasiuni ce-s străvechi
Structurate-n delir de culori în natură
Voi pretindeţi a fi doar pretenţii de vechi,
Deturnând poezia-n „modernă”.. nu pură.
Şi cum toţi se pretind drept ca sămănători
Dar n-au scări de valori pentru cine crează,
Cred că rege-i bastard provenit dintre flori
Şi prozând pe nedrept poezia sfidează.
Pentru voi sunt uitaţi şi Vergiliu.. Homer,
Eminescu-i debil, iar Coşbuc e ţăran?!
Nu puteţi? Nu mai scrieţi!!! Staţi deoparte.. şomer!
Veneraţi-l pe Shakespeare.. singur el e titan!
19. 05. 2010
Sensul versurilor
Piesa este o critică acidă a poeziei moderne, acuzată de lipsă de sens și de îndepărtare de valorile clasice. Autorul deplânge pierderea formelor tradiționale și superficialitatea noilor curente literare, îndemnând la revenirea la măiestria marilor poeți.