Trăim captivi de sine,
Nici chip n-am comandat;
Suntem pasaj predestinat
Și-alegem doar ce-i rău de ce e bine.
Ne naștem în alți ani
Nu cei voiți de noi..
Contemporani de viitor sau de apoi
Nu noi decidem nici oraș nici de vom fi țărani.
Nu suntem întrebați
Să fim băiat sau fată;
Ieșim nepregătiți deodată..
Putem fi unul, câte doi, nenumărați.
Iubim apoi albastru
Dar nu ne-alegem ochi..
Ursita-i simplu un deochi;
Putem cădea sau să zburăm măiastru.
La piele avem culoare;
N-am stabilit-o noi!
Așa ne vom întoarce-n lumea de apoi,
Doar sufletul pe negru alb alege; din perfid, onoare!.
IQ avem genomic
Și ADN unicat
E testul de inteligent sau de păcat..
Rămâne a fi un complicat sau ergonomic.
Răspundem „tic” la nume
Ce-i pus aleatoriu
Și crezi că el te va crea notoriu..
Îți construiești în jur un fals renume.
E-o șansă drumul lin,
E vale, plat sau deal;
Muncești crezând în ideal,
Dar alții hotărăsc, nu tu.. ce vei avea destin!.
Nici țara nu-i a ta,
E-o simplă întâmplare,
E-același loc din vremuri seculare;
E loc de rădăcini ce nu le poți îndepărta!.
Exist-un singur cert;
Căci sigur vei pleca!..
Nici data nu o poți determina
Decât de hotărăști tu singur.. sau cu un expert!!!
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea predestinării versus liberul arbitru, sugerând că multe aspecte ale vieții noastre sunt prestabilite, de la trăsăturile fizice până la circumstanțele nașterii. Totuși, sufletul are capacitatea de a alege între bine și rău, oferind o fărâmă de control asupra destinului. Călătoria se încheie cu acceptarea inevitabilității morții.