Peste abisul Marianelor
Răsturnat pe semeția Everestului,
Mai mult decât frumuseța cuvântului și-a gestului..
Ți-e sufletul descătușat din deschiderea tuturor vanelor.
Peste imensitatea Pacificului
Revărsat pe nesfârșitul ochilor migdalați ai Asiei,
Mai mult decât nemurirea și reînvierea așteptată a Mesiei..
Ți-e taina ascunsă-n culorile sublime ale recifului.
Peste-nghețatul Arctic
Franjurat în alba broderie-n derivă de sloiuri,
Mai mult decât nisipul uriașelor dune plecate în roiuri..
Ți-e arșița dragostei stinsă-n răceala rațiunii d-eucartic.
Peste imensul Univers
Prăbușit inexorabil în gaura neagră a vidului de-atom,
Mai mult decât neputința incapacității proverbiale de om..
Ți-e dorința milenară de zbor în real, imaginație.. într-un vers.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente profunde și spirituale, comparând intensitatea emoțiilor cu măreția naturii și a universului. Este o călătorie metaforică prin locuri vaste și concepte abstracte, sugerând că experiența umană depășește limitele fizice și intelectuale.