Născut să-acumulez,
M-am luat pe bucățele,
S-am timp să-mi revizuez
Petrecerile mele.
Nu aveam încă dinți,
Pășind, nu aveam păr;
Mă copii din părinți,
Scrutez spre adevăr.
Nimic nu cunoșteam,
Pitic descurajant;
Vocabule n-aveam,
Oricum neimportant!
Tot rând pe rând, tot dus,
Să-nvăț din alți percepte,
Nevrute, mi-am indus
Înscrisuri imperfecte!
Hârtii s-au adunat,
Justificări, diplome;
Intrat, licențiat,
Obtuz și plin de dogme!
Prin jocuri-s educat
să fac ce alții vor;
Intuitiv erijat
Într-un dominator!
Utopii-n fericire,
Primite, dar de muncă,
Îs viață înșiruire
de ducere-n cârcă.
Neștiind, copii mi-am dat,
Ca roata să se-nvârtă;
Să țină o Țară, un Stat,
Să aibă ei de furcă!
Am creat șir de bunuri,
Ce nu-mi mai sunt utile
Și las seren pe drumuri,
De-s fixe sau mobile.
Sunt simplu un pasaj,
Infim, neînsemnat;
Sunt om, pentru-un limbaj,
Ce singur mi-am creat!
Sfârșit, voi fi o listă
De bunuri-corolar,
De-o existență tristă
pierdută-n inventar!
Sensul versurilor
Piesa descrie o viață dedicată acumulării și conformării, culminând cu realizarea că individul devine doar o listă de bunuri la final. Este o reflecție tristă asupra sensului vieții și a pierderii de sine în goana după idealuri impuse.