De ce nu ne cunoaștem între noi?
De ce umblăm pe străzi fără salut?
Chiar de suntem cu toți… „necunoscut”
Și ne-am dori să nu fim singuri… Minim doi.
Avem doar gelozii, râvnim la altul,
Chiar lucrul bun îl pretindem de greșit;
Mințim ușor, Satana am devenit…
Nu credem în etern, valoare, ci instantul!
Acum nici frați nu-și recunosc surori,
Se dușmănesc pe-averi din moștenire
Și alții decid tot; bani, viață, irosire…
Rămân pământ și-o apă, sufletul datori!
Oare lumea-ntreagă-i o himeră?
Suntem doar indivizi cu atestat?
Nu credem că iubirea ne e-un „dat”?…
De ce ne transformăm planeta-ntr-o golașă sferă?!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dezamăgire profundă față de starea actuală a societății, marcată de înstrăinare, lipsă de valori și conflicte. Autorul se întreabă de ce oamenii nu se mai cunosc și se transformă într-o masă de indivizi egoiști, pierzând esența umanității și distrugând planeta.