O pâclă fină de alb pur
Am peste sufletul în ceață;
Încerc cu diamantul dur
S-o tai, să mă agăț de-o ață.
Am gândul pânză de păianjeni,
Sunt prins lipit în labirint;
Idei îmi zbat înalt cât stânjeni,
N-am rațiune, sunt instinct.
Am corpul legat de gravitație,
Nu-l mai desprind, e-o supernovă.
Din simbol al eternității
Sunt o mocirlă, o mangrovă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de blocaj emoțional profund, o senzație de neputință și captivitate. Eul liric se simte prins într-un labirint, incapabil să se elibereze de greutatea emoțiilor negative și a gândurilor întunecate.