Mă exprim greu că-s doar un început de om
Și încerc să mă prezint, că-s neștiut de-o lume,
De voi ce nu m-ați vrut să cresc cum creșteți pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf și-un nume.
Sunt mic și blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Și n-am știut, neșcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.
Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Și-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinți, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur și ea roată.
De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -și chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neștiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.
Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteți imaturi și vă deplâng pe toți
Căci păcălind cu parcuri, orașe, vis un pic,
Mi-ați lăsat trupu-n junglă și-un viitor de hoți.
Mi s-au spus sus aici ce nu știam să spun,
De către cineva ce-și zice că-i arhanghel..
Cuvinte dificile de pronunțat; că-s bun
Și că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuț Cosmin Anghel!.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și nevinovăția unui copil care a murit tragic din cauza neglijenței. Din perspectiva sa de după moarte, el deplânge imaturitatea și superficialitatea celor rămași în viață, fiind conștient de nedreptatea suferită.
