Mi-a răsărit din suflet azi o zi
Și-i o altă prima, dintre aproape patru sute,
Ce se vor scurge inexorabil ca și alte multe,
Oricât aș fi de indiferent, sau m-aș împotrivi.
Și uite așa am suflet mai ușor,
Sunt tot mai cast, evlavios, mai bun,
Pe-o alee cu o singură ieșire, al meu drum…
Mă duc să-ndeplinesc rol neștiut, sârguitor.
Noroc că am o consolare, insuficientă;
Că sunteți toți cu mine, în același tren…
Rămâne dacă aveți bilet, de clasa-ntâi cu antren,
Sau sunteți numai tolerați de-un naș, așa de experiență.
Ce dificilă este alegerea, când nu-i niciuna
Și orice ai face, sănătatea, banii-s stabilite
Printr-un ciudat rostogolit de zaruri azvârlite…
Ce dă oricum doar două numere de combinat, totuna.
Sunt tot, doar zeci și unități de-un cont irefutabil,
Fac parte din mulțimi de ciclu-n dispariții;
Încerc să pun lipici de dor și drag, din trup, prin repartiții…
Oricum e perisabil și sunt totuși eu, helas, irepetabil.
În fond se spune; fiecare zi-i câștig
De exponat, mai mult sau mai puțin, prin etalare
În fund de raft, sau la vedere, dintr-o întâmplare…
În rest rămâne esențial doar sufletul, pe care la plecare o să-l strig!
Și o să-l strig și o să-l strig și o să-l strig și o să-l strig și o să-l strig…..
01. 01. 2011
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și a importanței sufletului. Vorbitorul meditează asupra destinului, a rolului său în lume și a consolării pe care o găsește în ideea că toți suntem supuși aceleiași condiții umane.