Întâmplător treceam pe strada vieții;
June ducea pe un bătrân de mână.
Amurg era din cursa tinereții
Și altă zi trecuse de nebună.
Veneau unul din altul, din copil
Și-aveau traseu deja prestabilit..
Nici nu știau cât va dura exil;
C-aleea nesfârșită se înfunda-n sfârșit!.
N-aveau de fel prea multe de vorbit
-Pășeau fără o țintă-n ritm la fel-
Doar gând îi depărta nestăpânit;
Inimi fugare, suflet băiețel.
Bătrânul ce-și făcuse experiență
Și rațiuni din sute de trăiri,
Știa că acuplarea-i impotență
Și nu asigură multiple omeniri.
Norocul pur e gaj de existență
Din „N” de încercări și de pieiri;
Împerecherea-i doar o dependență
De drog uman și dor de amăgiri.
.. Și dialog nici nu se înfiripă,
Au fiecare vis independent;
Unu-are gândul zborului în pripă
Altu-n refuz de „finish” inerent.
Acumulări, trăiri de generații
Sunt prea ades motive de refuz;
Cel nou venit preferă incantații..
În alertă-i, mintea vechiului.. de „obtuz”.
Comunicarea nu este completă,
E doar fațadă, nu esențial..
Metoda de predare e defectă;
Ne pierdem într-un superficial..
.. Și nu sunt consonanți pe firul vieții
Și unul de la altul nu se vând
Și tragedia neștiută, cea a vieții,
Perpetuu se transmite.. în mormânt.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lipsă de conexiune și înțelegere între generații. Fiecare individ trăiește în propriul univers, refuzând să comunice sau să înțeleagă perspectiva celuilalt, perpetuând astfel o tragedie nespusă.