Ce-o să mă coste lenea inerției!
Îmi pierd timpul
cu ochi fixați aiurea,
neștiut de nimeni, doar îmi purtând securea,
inconștient d-epuizarea avuției
abstracte,
partajată între două acte
fără a mi se indica nici anotimpul;
cât va dura plăcerea
fără a mi se cunoaște în vreun fel vrerea.
Oare tu cum numeri..
și ce-nseamnă folos?..
Al cui?..
Pe cine porți pe umeri;
căci nu mi s-a propus
să iau ceva de sus, pe sus..
de ce sunt pus să modelez o scoarță,
să scrijelesc cu-n cui
de os
ce sunt, în fond!..
.. Lăsând deoparte mintea-mi hoață
ce pare fără limite de timp, un bond!?.
Mă păcălesc -și zic că sunt inteligent-
cu o himeră
denumită arbitrar,
se pare peste tot, mai bărbătește..
suflet;
un excipient,
un fel de sferă;
singurul ce clocotește
fără numerar,
imaterial.. nici cel puțin un cuget.
Înseamnă că „sunt”..”lipsă”,
și nu sunt, sigur, dacă nu spun.. sunt,
sau dacă m-aș piti-n pământ;
deci nu exist, în fapt..
nu sunt,
trăiesc în propriul gând,
sunt o eclipsă
într-o realitate de inapt
ce mi-o fac singur aşa-zisă..
o ideală, interzisă..
Oare
sunt eu
.. sau e doar viața
ce-i floare
efemeră
iar eu „sunt” gheața,
un fond de Dumnezeu,
o topitură-n timp,
infinitate dintr-o eră;
s-asigur cărăuș.. continuu
primăvăratec anotimp,
pe un traseu lipsit de rectiliniu.
Și-n fond greșesc,
că nefiind.. n-am cum nimic să definesc!
05. 04. 2011
Sensul versurilor
Piesa explorează natura existenței și a identității, punând sub semnul întrebării realitatea percepută și rolul individului în univers. Vorbitorul se confruntă cu ideea efemerității vieții și cu dificultatea de a defini propria existență.