Inspir, tot inspir, tot văzduhu-l inspir
Ca să-mi umplu torace de saci aerieni.
Mă-nalț, tot mă-nalț în înalt de Zefir;
Oasele îmi sunt goale… nu vă vreau pământeni.
N-am pene, n-am puf, sunt balon de săpun;
Mi-a rămas doar curatul de suflet spălat.
Mă îndrept spre liman, spre planeta Neptun;
Am un dor de-un albastru total, azotat.
Nu mă vreau putrezire de suflet pierdut
Căci am alte idei, nu fac parte din voi;
Sunt mai pur, mult mai pur și țintesc absolut.
De mă vreți înapoi vă revin în strigoi.
Este-un greu pe Pământ și îl faceți mai greu,
Sunteți huma și lutul sau cernoziom.
Eu îmi vreau ușurința, planarea de zeu;
Nu de trup am nevoie doar d-ergii de-atom.
De-aș putea aș purta doar axoni, neuroni,
Căci ce-i timp petrecut este-n ei experiență;
Las trăitul meschin și ambiții și hormoni
Căci oricum în neant nu sunt trup, îs existență.
… în esență!
01. 07. 2010
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a transcende condiția umană și materială, căutând puritatea și esența existenței dincolo de limitările fizice. Vorbește despre o aspirație către un ideal superior, renunțând la aspectele meschine ale vieții terestre.