Te uită, toamna-n suflete se lasă
și ne aduce ce-am dorit un an!
Croindu-ne din frunze un ghiozdan,
să-i fim elevi în ultima ei clasă,
Unde se-nvață rostul și menirea
de-a ne iubi-n neștire, cu nesaț,
și-ntinsul și de mână și de laț
în care să cădem mimând uimirea!
Unde-i trecuta toamnă, când, ehei,
erai cea mai femeie din femei
și aruncai cu frunze moarte-n mine?
De îngeri însoțit, în drum spre tine,
mergeam ca la-ntrunirea a doi zei
cu suflete curate și virgine.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice legate de o iubire trecută, folosind metafore ale toamnei. Naratorul își amintește de o perioadă intensă și pasională, idealizând trecutul și comparându-l cu o întâlnire divină.