Gălăgia din orașul ăsta mă obosește
Dar în același timp mă și trezește
Ceva mă ține aici ca un lacăt
Răbdarea îmi ajunge de multe ori până la capăt
E un loc distrus pentru oameni distruși
Mulțumiți, crezând că dacă îndură asta li se deschid uși
Sindromul Stockholm că tot aici dorm
Zgomotul tramvaielor mă ține treaz până-n zor
E orașul contrastelor mari
Vreau doar mai mică diferența între milionari și bugetari
Și cum se lasă seara apare oboseala
Moleșeala înlocuiește îmbulzeala
Aglomerația nu pare să se mai termine, nu are limite
Trist, conștient că totul continuă și va continua și fără mine
Neîntrerupt, neobosit, un simplu om bun la nimic
Cu aspirații mai mici decât ale unui critic
Dorm până târziu, mă trezesc într-un apartament pustiu
Aprind lumina că ceru-i deja cenușiu
Mă acaparează o stare clară de angoasă
Și o frică constantă ce nu mă mai lasă
Că ți-e mai frică de ce nu vezi, de ce-ți imaginezi
Nu știi ce e-n întuneric când în altă parte luminezi
Mintea ta rămâne cel mai macabru loc
Creează lucruri când nu vezi deloc
Mă întreb dacă mi-e mai frică de viață sau de moarte
Uit asta când văd creditele ce-mi dau speranțe deșarte
Mă-ntreb mereu oare câte am ratat
Interesat de cele mai mici detalii care s-au întâmplat
Întrebări rămase perpetuu fără răspuns
Împrejurări ce le par de nepătruns
Orice aș afla tot nu ar fi îndeajuns
Constrâns de circumstanțe în care tot eu m-am pus
Mi-am spus că voi rămâne la fel și constat
Că-n jurul meu atât de multe s-au schimbat
Nu mai recunosc întâmplări, trăiri, oameni
Acum sunt tulburări, nemulțumiri, străini
Păcate amăgitoare veninoase ca un șarpe
Care nu duc departe, nicăieri de fapt
Ești doar îndoctrinat, mințit, te simți atacat
Ceea ce toți am pățit, într-o oarecare măsură
Idei ce persistă, în cap tot răsună
Menite să-ți surâdă, în față să-ți râdă
Că ți-au reconfigurat traseul, ai luat altă ieșire
Ele doar ți-au atins coardele sensibile
Suficient ar spune unii, slab te-ar face alții
Persistent cazi în fața presiunii vieții
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de alienare și anxietate într-un oraș aglomerat, unde inegalitățile sociale și presiunile vieții cotidiene generează o stare constantă de neliniște și introspecție. Naratorul se simte copleșit de zgomotul exterior și interior, confruntându-se cu frici și întrebări existențiale.