Am fost prima palmă luată de prima fată bogată
De la ultimul drogat care-a lăsat-o însărcinată
Am fost o discuție despre vreme când nu știa ce să spună
Că ea era fată bună și el șomer de-o lună
Am fost Mihai Eminescu, un geniu-n poezie
Trist că mulți români habar n-au nici să scrie
Am fost un taliban amărât fericit cu ce-a distrus
Ăștia se folosesc de Alah, noi ne folosim de Iisus
Am fost un lăutar falit care presta pro-bono
Am fost Lennon înainte să o cunoască pe Yoko Ono
Am fost un șofer de Logan cu rate 20 de ani
La o țuică prin vecini vorbind doar despre bani
Am fost porunca a doua „să nu-ți faci chip cioplit”
Am fost ortodox până să văd că ne-au prostit
Am fost fericit că am trăit puțin, da’ tot cu rost
Am fost un prost, am fost doar 22 de ani, am fost.
Refren x2
Și știu bine, cerul se va prăbuși-n curând
Nu mi-e frică, sfârșitul mă va găsi râzând
Mama, nu mai plânge, orice gest e inutil
Răspunsul e-n oricare doi ochi de copil.
Am fost Terra plângând cu ultima picătură a ghețarilor
Am fost fiitu’ pe seringi când a dat de gustul banilor
Am fost primul croșeu în barbă de la o vorbă zisă prost
Am fost cel mai mare păcat din cea mai neagră zi de post
Am fost fum gros în Capela Sixtină pe horn
Am fost Papa susținând regimul nazist de pe tron
Am fost un clovn condamnat să nu plângă niciodată
Am fost golan în 11 iunie dispus să moară-n stradă
Am fost politician jegos cu buzunaru’ gros da’ la greu
Căutând scuze ca Becali față-n față cu Dumnezeu
Am fost o carte citită în metrou ostentativ de,
Semidocti robi care n-au niciodată timp
Am fost o corporație cu steagul Emberna
Ascunzând sub funcții sclavia modernă
Am pus fruntea pe pernă, brațele pe piept, oricum,
Nu plânge, mama, am plecat într-un loc mult mai bun.
Refren x2
Și știu bine, cerul se va prăbuși-n curând
Nu mi-e frică, sfârșitul mă va găsi râzând
Mama, nu mai plânge, orice gest e inutil
Răspunsul e-n oricare doi ochi de copil
Sensul versurilor
Piesa explorează o serie de identități și experiențe, de la cele personale și intime, până la cele sociale și istorice. Vorbește despre efemeritatea vieții, ipocrizia societății și căutarea unui sens într-o lume imperfectă, culminând cu acceptarea morții ca o eliberare.