Costica David – Vino Cu Noi La Munte

Era dimineața pe-un peron banal,
gara parcă era un furnicar,
toți erau grăbiți, nu păreau normali,
cărau la bagaje parcă erau hamali.
Se căutau gălăgioși din priviri,
se-mbrățișau râzând la întâlniri,
tu te întrebai oare de n-ai nimerit
intr-un târg de păsări cu mii de colivii.
Vino cu noi la munte,
vino pe creste cărunte,
nu te gândi dacă va fi frumos sau bine,
urcă-te-n tren și totul va veni de la sine.
Vino cu noi în munți,
vino freamătul pădurii s-asculți,
pe cărări ascunse de umbra brazilor,
sus pe înălțimi vei simți vraja munților.
Te-ai sculat devreme și-ai plecat grăbit,
cei cu care plecai nu au mai venit,
singur nu știai ce să faci mai întâi,
să te-ntorci acasă sau să rămâi.
Te-ai urcat în tren, abia ai avut loc,
ți-a spus „fie ce-o fi, merg la noroc”,
era o zi senină frumoasă de vară,
mergeai la munte pentru prima oară.
Trenul a plecat și-a apărut nașul,
n-aveai bilet și te-nroșiseși ca racul,
ai început să te bâlbâi, ți-ai revenit apoi,
când cei din vagon au strigat „și el e cu noi!”.
Te-au luat după umeri, te-au chemat lângă ei,
nici nu gândeai că ei vor fi prietenii tăi,
erau veseli, cântau, aveau și-o chitară, cântau
cântece de munte ce le-auzeai prima oară.
Anii au trecut, acum zâmbești,
când ești în gară mereu ți-amintești,
când vezi câte unul parcă-i pierdut,
așa ai fost și tu la început.
Te uiți la el și îl privești,
de tine îți reamintești,
te-apropii de el și-i spui ceva,
cuvinte banale ce le-ai auzit cândva.