Mă dor genunchii de Brâncuși
și mâinile mă dor de Eminescu
într-un marfar am plâns la Huși
cu merele din rai se-ocupă restul.
De mâinile mă dor de Eminescu
când mângâi coapsele-ți cu elegii
numai ca poet eu m-am ales cu
frumoasa toamnă a florilor dintâi.
Când mângâi coapsele-ți cu elegii
și-ntr-un marfar mai râd la Huși
în rapidul amintirii dragoste rămâi
mă dor genunchii de Brâncuși.
Și mâinile mă dor de Eminescu
Shakespeare și el să dea tot testul
Costel Zăgan, CEZEISME II
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de dor și melancolie, folosind imagini poetice puternice și referințe culturale. Versurile evocă o legătură între iubire, amintire și inspirația artistică, sugerând o căutare a frumuseții în efemeritatea vieții.