Păi vinovat este poporul
cel cu hazul şi necazul
pe care-l apucă dorul
şi când poate n-ar fi cazul.
Cel cu hazul şi necazul
ba munceşte ba suspină
dar nu şi-ar schimba macazul
lumânare făr’ de vină.
Şi când doarme dă lumină
ori poate-l apucă dorul
că munceşte şi suspină
păi vinovat este poporul.
Cel cu hazul şi necazul
cel cu netul şi cu prazul.
Costel Zăgan, CEZEISME II
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra condiției poporului, oscilând între bucurie și tristețe, muncă și suspin, dor și resemnare. Poporul este văzut ca o entitate complexă, vinovată și nevinovată în același timp, purtând povara existenței.