Un lampagiu în mintea mea,
mai suflă vai în câte-o stea,
că-i dimineață ori târziu,
c-am apucat sau nu să scriu.
Eu suflu-n cer că e fierbinte
și poate îmi aduc aminte
pe lumea asta eu ce caut,
de scriu sonete doar la flaut.
Tăcerea cântă la pian
și eu nu pot să-i dau un ban,
că punga mea, precum se știe,
e goală rău și e zurlie.
Și către cer cu fața-n sus,
prietenii cu toți s-au dus.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de amărăciune și singurătate. Naratorul se simte pierdut și dezamăgit de viață, reflectând asupra lipsei de sens și a pierderii prietenilor.