Eu nu sunt mai mult decât fulgul de nea.
Un joc de cristale e trecerea mea.
Se scutură clipa din timpul deplin,
Surâde și cade și altele vin.
Eu nu sunt mai mult ca un fir de parang,
Ce coasa îl taie și furcile-l strâng.
Țărâna rămâne și uită de el,
Și alt fir se-nalță și moare la fel.
Eu nu sunt mai mult ca o umbră-n abis,
Dar drumul spre stele oricând mi-e deschis.
Eu nu sunt luceafăr cu chip marmoreu,
Pe fruntea mea însă e scris Dumnezeu!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și a condiției umane, comparând existența cu elemente trecătoare precum fulgul de nea sau firul de parang. În ciuda acestei fragilități, există o aspirație spre transcendență și o legătură spirituală profundă.