Zori de ziuă se revarsă,
Și ochi încă n-am închis:
Cum să-i închid, când ei varsă
Păraie de foc aprins?..
Mă vait, strig cu suspinuri
Dar nu găsesc ajutor:
Ce pot lacrimi, ce pot chinuri,
Când durerea-i de amor?..
Ah! moarte! numai la tine
Scăparea mea poate fi:
Dar la necaz moartea vine?
Și omul poate muri?
Repezite dulce rază,
Din doi ochi mângâitori,
Și vino de înviează
Pe alți doi, ce-s muritori!..
Aceasta-i a ta putere,
Aceasta-i darul ce-l ai:
Că numai printr-o vedere
Viață iei și viață dai!
Necazul meu este mare,
Este rău, este cumplit,
Și să-l vindec nu am stare:
Că tu l-ai pricinuit!..
Dar puterea ta-i mai mare,
Și de-i vrea îndată poți,
Numai c-o îmbrățișare,
Din focul lui să mă scoți!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă cauzată de o iubire neîmpărtășită. Vorbitorul se simte captiv în suferință, tânjind după o scăpare, chiar și în moarte, și imploră persoana iubită să-i aducă alinare.