Necunoscutul mă atacă prin cultură,
scutul-n sculptură mă apără de natură,
tehnologic avansată-n ură,
am inclinație spre divin, devin timp, timp declin,
se umple sânge intoxicat de bacterii și viruși în cupa de vin,
metafizic, adică abstract, contract între planete,
Terra eliberată-n vid printre stele, galaxii și comete,
proporții în porții, sorțile morții, întunericul nopții,
elemente asortate pe o linie magnetică, gol în spatele porții,
materia și antimateria, o enigmă neînțeleasă,
oricine devine segment printre ele în a 2-a fază,
oricine e conceptul între două realități,
fizic și virtual împart universul în ambele părți,
orice legământ al compoziției spirituale pe aceste câmpuri cresc petale,
formează identități prea opuse, supuse la niște reduse rezultate expuse și nespuse,
propuse ca o carte de matematică.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea dintre fizic și virtual, cultură și natură, viață și moarte, într-un context metafizic. Versurile sugerează o căutare a sensului în complexitatea existenței și a relației dintre elementele opuse care definesc realitatea.