Revin acum, din mijlocul acestor divinități abstracte,
Îmi despart corpul fizic din Terra, din realitate și fapte,
Căci acestea mai am, totul dispare, nimic e totul negru,
Fracțiuni de secundă în al 12-lea ceas mă fac să mă simt întreg.
Eliberez câmpul, port în suflet jurământul, mă apropii de ei,
Dar nu există nimic, rămâne doar cuvântul,
Ce din mine se extrage fără urmă de gândire,
Nici o privire în spate, orice viziune doar prin mine.
Îmi pierd identitatea și mai ales materia,
Vidul astral îmi suflă fața simetrică, am putere iar,
În conceptul de călătorie virtuală în pântec,
Renaște dorința de transport logic din acest cântec.
Analizez orice câmp mental ce trece prin emisfere,
Trec prin sfere de viață și mai ales printre ele,
Cred că e doar o glumă, doar un epic sarcasm divin,
Când prin metamorfoză nu știu ce devin, totul destin.
Etapa mea este doar începutul din incipit,
Incid cu incisiv acest individ implicit indecis,
Poartă câmpul electromagnetic din a mea povară,
Vortex, îl văd geometric linear sferic în această seară.
Rece și în același timp caldă, dulce dar în același timp fadă,
Se pare a fi procesul final primar la această stradă,
Realizez într-un târziu a fi un element din mine logic,
Căci fac parte dintr-un trip random, parcă mitologic.
Apoi mă trezesc, reiau fizicul și conștiința,
Simt material corpul, iau spiritul și credința,
Totul a fost o dimensiune paralelă ce-și pierde calea,
Ca un atom de lichid ce-l devorează marea (x4)
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie spirituală complexă, o deconectare de realitatea fizică și o explorare a unor dimensiuni paralele. Vorbește despre transformare, pierderea identității și regăsirea într-un context cosmic, sugerând o experiență mistică profundă.