Se-aude vântul foșnind printre nori
Și ploaia stă gata să ude pământul.
Cioburi de lună privesc către noi,
Citindu-ne, parcă, privirea și gândul.
Sub stele de țară albastru-i mai cald,
Pădurea respiră prin frunze doar cântec.
În suflete dorul parcă-i mai alb,
Iar ploaia începe-un șăgalnic descântec.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de nostalgie și dorință pentru viața simplă de la țară. Natura este personificată și devine un martor al gândurilor și emoțiilor umane, creând o atmosferă contemplativă și liniștitoare.
