Copil suit în alungit
Conturul flăcării comorii
De ce nu te-aș fi dăruit
Unor mirări ale culorii.
În săli florale și umbroase
Tu chemi acele stări la care
Mortal de greu e de ajuns
Sufletul cărților miroase
Ca florile de mucegai.
Și câte-o trăsătură zboară
Albind de-un praf imaginar
La ruptă oră și amară
Când cu surâsul semănai
Al îngerilor din altar.
Când pentru moarte mă decid
În liniștea-ți voi face semn
Prin care ochii își închid
Pleoapele de untdelemn.
Să pari a nu mă fi văzut
Te leagăn lin și te îndemn
Și eu la rândul meu părând
A contempla același gând.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema trecerii timpului și a pierderii inocenței, reflectând asupra amintirilor din copilărie și a inevitabilității morții. Vorbitorul își exprimă dorința de a proteja copilăria și de a găsi consolare în liniștea acceptării sfârșitului.