Plângi cu fruntea-n perna albă
Unde părul meu demult
A crescut încet și singur
Din nesomn și din oftat
Plângi în vise
Plângi în crucea păsărilor călătoare
Plângi în zborul lor de toamnă
Scuturat în mare.
Bate vântul roșu-a ploaie
Vine vara nu te-mpacă
Doarme fluierul pe masă-nlăcrimat
De dor de stea
Plângi în vise și se mută
Sufletul în lemnul dulce
Mâna aspră îl usucă
Buza arsă-l bea.
Plângi încet cu fruntea-n pernă
Zborul păsărilor scade
Spre pământ spre somn te-aduce
Stinsă ultima bătaie
Numai părul plin de zborul
Păsărilor disperate
A ieșit cu mine-afară
Lung de dor de ploaie
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dor și tristețe, asociat cu ploaia și amintiri pierdute. Vorbește despre o stare de visare melancolică și o conexiune cu natura și cu trecerea timpului.