Zile mari de vară
Țărmul prelungește
Cortul lor de-atâtea ori senin.
Pe nisip, amară
Umbra unui pește zburător
Iluzie de chin.
Valuri vin, și nouri
Ies din casa mării
Amintind corăbii care-au fost.
Una cu nisipul,
Noi gândim profilul lent imaginat
Și fără rost.
Răsăritul, pârgul răcoros
Ridică soarelui
Din ce în ce mai mic.
Bărcile par fixe-n ancore de piatră,
Duse prea departe
În nimic.
Câteodată pacea
E atât de dulce,
Câteodată în amiezi aștept.
Să apară vântul
Ca un om albastru,
Transparent, cu mâinile pe piept.
Dar se înmulțește
Șerpuind în scurte tresăriri
Căldura de nisip.
Bronz de coif,
De platoșă, de scuturi,
Ne înstrăinează vechiul chip.
Plajele sunt linse,
Animalul mării
Parc-ar fi rănit și muritor.
Se jelește, vine
Până-n preajma noastră,
Lăcrămează, cere ajutor.
Zile mari de vară
Seri în nemișcare
Pierd pe drum un timp de împrumut.
Nopțile sunt parcă
O surpare neagră
De lumină arsă în trecut.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a sentimentului de melancolie asociat cu amintirile verii. Imaginile marine evocă un sentiment de pierdere și dorință, sugerând că frumusețea și pacea sunt efemere.