Sus în slava cerului
Mândra masă mi-e întinsă
Și de sfinți masa-i cuprinsă.
Dar la masă cine mi șade?
Șade Bunul Dumnezeu,
Cu toți sfinții dimpreună,
Ospătând cu voie bună.
Șade Maica Precista
Și cu Ion, Sfântul Ion,
Și Ilie, sfânt Ilie,
Cu trăsnet și cu mânie.
Iată Domnul că venea
Și masa blagoslovea.
Îmi mânca, ori nu-mi mânca,
Ochii-n zare și-arunca.
Când mai departe căla,
Departe, ce mi vedea?
Că-l vedea pe Sfântul Petre,
Iute spre Domnul venind,
De-un picior cam șlăngăcind,
Din ochi negri lăcrămând.
El la masă de-ajungea,
La Domnul îngenunchea.
Îngenunchea și se ruga
Și către Domnul grăia:
Stați, Doamne, și ospătați
Și la mine ascultați.
Sfinții din Rai au plecat,
Singur pe mine m-au lăsat.
Jidovii unde au aflat,
Năvală la Rai au dat.
Eu cu jidovii m-am bătut,
M-am bătut și m-au bătut.
Cheile Raiului mi le-au luat
Și Raiul l-au descuiat.
Înauntru au intrat
Și Raiul că l-au prădat.
Au luat Raiului cununa,
Au luat luna cu lumina,
Soarele cu razele,
Stelele cu florile
Și scaun de judecată,
Und’ se adună lumea toată.
Jidovii toate le-au luat
Și-n iad că le-au cărat.
Raiul s-a-ntunecat
Și iadul s-a luminat.
Am luptat, cât am luptat,
Jidovii nu le-au mai dat.
Și-am venit să Te vestesc,
Ruga sfântă să-Ți jertfesc.
Ajutor, Doamne, să-mi dai,
S-aduc bunurile-n Rai.
Da-mi, Doamne, într-ajutor mie,
Da-mi mie, pe Sfântul Ilie,
Pe Ilie, Sfânt Ilie,
Cu trăsnet și cu mânie.
De departe să scăpăreze,
De aproape să fulgereze.
Pe jidovi să-nmărmurească,
Cu trăsnetul să-i trăsnească.
Domnul ruga i-a ascultat,
Pe Ilie i l-a dat,
Pe Ilie, Sfânt Ilie,
Cu trăsnet și cu mânie.
Iar Ilie, ca un sfânt,
Dete o ploaie cu vânt,
De departe a tunat,
Mai de aproape a fulgerat.
Jidovii s-au spăimântat,
Ilie nu i-a lăsat.
Pe jidovi i-a-nmărmurit,
Cu trăsnetul i-a trăsnit.
Cheile Raiului le-a lăsat;
Sfântul Petre le-a luat
Și-n iad că s-a băgat.
Iadul s-a cutremurat.
Și-a luat luna cu lumina,
Soarele cu razele,
Stelele cu florile
Și scaun de judecată
Și la Rai că mi și pleca,
Și-n Rai le așeza.
Iar Raiul s-a luminat
Și iadul s-a-ntunecat.
C-așa-i dala Raiului
Și datina iadului.
De-acum până-n vecie,
Slava Domnului să fie.
Noi umblăm și colindăm,
Ce s-o boieri ne-nchinăm.
La mulți ani cu sănătate,
Tot de bine s-aveți parte.
Sensul versurilor
Colindul descrie o luptă cosmică între sfinți și jidovi pentru Rai. Sfântul Petru cere ajutorul Domnului și al Sfântului Ilie pentru a recupera bunurile Raiului furate și a restabili ordinea divină.