Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c-așa vrea Dumnezeu.
Și numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.
Și tace-apoi și-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.
Și zboară-ncet de-alungul pădurilor de brad,
Și cântă-ncet; și mere și flori din sân le cad.
Iar florile s-anină de ramuri până jos
Și-i cântec și lumină și-așa e de frumos!
Iar brazii se deșteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură și cântă ca îngerii și ei.
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ți trimite dintr-însa Dumnezeu.
Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Așa cum au găsit-o, cu flori și jucării.
Departe într-un staul e-n față-acum Isus,
Și îngerii, o, câte și câte i-au adus.
Dar el e bun și-mparte la toți câți îl iubesc,
Tu vino, și te-nchină, zi: „Doamne-ți mulțumesc”.
Sensul versurilor
Piesa descrie magia Crăciunului și legătura dintre natură, credință și divinitate. Un copil este invitat să contemple frumusețea pădurii în timpul iernii și să se bucure de darurile aduse de îngeri pentru a celebra nașterea lui Isus.