S-a îngustat în sat drumeagul
pe care l-am pășit în zori
atât de-ndepărtați de Dumnezeu.
Acum când trec
prin glodul ce-mi fu maică
mă simt mai trist
dar mai aproape
de cel ce
m-a ținut de mână
când am plecat în sensul unic
al ultimei călătorii.
Un tremurat de mână
despărțirea,
batista albă,
trenul,
gara mică.
Cum am simțit atunci
ce-i despărțirea
așa învăț acum ce-i revederea.
Abstractul doare mult mai mult
decât pumnalul
înfipt în pieptul ultimelor clipe.
În ceașca ce mi-ai dat-o
cafeaua era bezna
cu o lingură amară
de suspiciune
spre-a mă vedea în tine.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de melancolie și tristețe legate de trecut și despărțire. Naratorul reflectă asupra amintirilor și a impactului emoțional al pierderii, dar și asupra speranței unei viitoare regăsiri. Suspiciunea adaugă un strat de complexitate relațiilor evocate.