Cât te iubesc, numai eu știu
Și Dumnezeu poate mai știe;
Tu ești întreaga avuție
Ce înflorește-ntr-un pustiu.
Sub cerul nostru argintiu
Îmi spune luna argintie:
– Cât te iubesc, numai eu știu
Și Dumnezeu poate mai știe!.
În mâinile-mi bătrâneți țiu
Floarea iubirii, încă vie,
Numai a mea și numai mie
Scrie pe-un pergament frotiu:.
– Cât te iubesc, numai eu știu!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste profundă și eternă, cunoscută doar de cel care iubește și de divinitate. Este o declarație de afecțiune necondiționată, văzută ca o comoară prețioasă într-un loc pustiu, sugerând că dragostea este o sursă de viață și frumusețe chiar și în cele mai dificile circumstanțe.