M-am dus la Eminescu-n sat
Ca un copil ce nu mai știe
Ce este aia poezie
De parcă n-aș fi învățat.
Plecat de-acasă-nfricoșat
De greutatea-i genială
M-am dus la Eminescu-n sat
Cu suflet gol și minte goală.
Acolo el m-a învățat
Că poezia-i catedrală
Și Dumnezeu, fără-ndoială
Dintre cuvinte s-a-nălțat.
M-am dus la Eminescu-n sat.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie spirituală la satul lui Eminescu, în căutarea inspirației poetice. Naratorul, simțindu-se gol și nesigur, găsește în poezie o formă de sacralitate și divinitate.