Atunci când Domnul împărți în lume
mărul discordiei
erau în preajmă toți vechii mei amici;
căci El împarte
ne-ncetat și astăzi gustul trăirilor ce vin
din fructu-ndepărtat al celui sacru pom.
O taină se ascunde în mireasma
acelui Eu
nedefinit de clar..
O taină ce împarte lumea-n două
de nesfârșiri ca și de începuturi
trăite,
chiar dorite
de noi
cei călători prin semne,
căci altfel cum i-ar împlini Destinul
lucrarea-n paradisul
tăinuirii?.
Tu unde-ai fost,
tu Eul meu –
când Domnul împărțise toate cele
lumii întregi?.
Stăteai la rând,
dar poarta se închise înainte
de-a apuca și tu măcar mireasma
acelor frunze veșnice
din pomul
râvnit de toți!.
Iar te-ai ascuns în urma gloatei
care se-nghesuia să prindă măcar
doar mușcătura
șarpelui din Elizeu – și tu
rămasei doar cu binecuvântarea
pe care o aștepți și-acum..
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de a fi lăsat în urmă de binecuvântările divine, căutând sensul și locul în lume. Eul se simte exclus de la împărțirea darurilor, rămânând cu o așteptare continuă a unei binecuvântări care nu mai vine.