S-a îngustat
în sat drumeagul
pe care
l-am pășit în zorii
atât de-ndepărtați
de Dumnezeu.
Acum când trec
prin glodul ce-mi fu matcă
mă simt
mai trist
dar mai aproape
de cel
ce m-a ținut de mână
când am plecat în sensul unic
al ultimei călătorii.
Un tremurat de mână..
despărțirea,.
batista albă,
trenul,
gara mică..
Cum am simțit atunci
ce-i despărțirea
așa învăț acum
ce-i revederea.
Abstractul
doare mult mai mult
decât pumnalul
înfipt în pieptul ultimelor clipe.
Înstrăinat calc treptele ultimei clipe
și mă împiedic.. mă împiedic..
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de tristețe și melancolie legate de amintiri și despărțiri. Naratorul reflectă asupra trecutului și asupra inevitabilității despărțirii, dar și asupra speranței revederii. Durerea abstractă a pierderii este comparată cu o rană fizică.