Și cum stăteam așa și mă uitam pe geam,
Văd un puști și-mi amintesc de cum eram,
Și realizez că nu îmi amintesc deloc
Copilul se uita prin mine fix la bloc.
Mă uit mai bine la copilu’ ăsta,
Are ochii roșii, o țigară în mână,
Din care trage ca boss-ii,
E foarte întunecos și nu pot să îl citesc,
Nu pot să mă țin să nu-i vorbesc.
Guess who totu’ pe geam, îl abordez direct
Stau la etajul unu, nu ne auzeam perfect,
Conversăm despre lucruri importante,
Foarte greu de exprimat, trebuiau notate
Inexplicabil ca în desene animate,
Mai ceva, parcă-i un roman de Eliade, da
Cu cine vorbești, cum cu cine, vecine?
Vorbeam aici cu copilu’ și mă întorc nu e nimeni,
și mă întorc nu e nimeni, și mă întorc nu e nimeni,
Stăteam aici cu copilu’, și mă întorc nu e nimeni,
și mă întorc nu e nimeni,
Ok! Pace vecine, da mă întorc nu e nimeni,
Și mă întorc nu e nimneni, și.
Mă întorc la scris, convins că viața-i un vis,
Și că toți ar trebui să trăim in paradis, că
Propria ta viața singur, nu o știi pe de rost,
O să-și bată alții capu’ s-o pătrundă cum a fost [x2].
Propria ta viață singur, nu o știi pe de rost,
O să-și bată alții capu’ s-o patrunză cum a fost
Poate micile mizerii unui suflet chinuit,
Mult mai mult vor atrage decât tot ce ai gândit. [x2]
Sensul versurilor
Piesa explorează introspecția naratorului asupra vieții, amintirile din copilărie și ideea că viața ar putea fi doar un vis. El reflectă asupra modului în care alții pot interpreta viața sa mai mult decât el însuși și asupra atracției suferinței.