Ziua asta mi-a părut atât de scurtă
Din spatele unui geam, timidă și întreruptă.
Iar lumea asta de care știu atât de mică
A renunțat într-un târziu, n-ar îndrăzni să te atingă.
Căci în părul tău umblă rece iarna
Răsuflarea sa nu mă va ierta
Mâna ta lungă și albă e fiecare stradă,
Îngropată-n zăpadă.
De pe umerii tăi până la picioare
Se varsă o-avalanșă înfiorătoare
Iar eu nu pot scăpa
Din calea sa.
Ce bine arăți așa tăcută, de unde stau..
Cum de-ai știut să-mbraci în fugă, ceea ce vreau?.
Nu simt prea mult dar tu mă bucuri
Și nu-s nebun..
Dar ce ciudat să-mi fii alături
Tocmai acum..
Am să te las, căci pari grăbită
Și timpu-i scurt..
Iar ziua asta, atât de simplă
Am s-o ascund..
Să nu mă prind în nevăzute căi dorind prea mult,
Deși un dram de clipă fără vânt ar fi fost destul.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de melancolie și distanță față de o persoană dragă, comparată cu un peisaj hibernal. Naratorul se simte captiv și contemplă frumusețea tăcută a acestei persoane, acceptând în cele din urmă despărțirea.