Azi port pe umeri umbra unui nor,
Pe care niște corbi coboară
Și nu mai râd atâta de ușor,
Nu mă mai bucur ca odinioară.
Și mă despart mereu de acest trup,
Mă-nstrăinez de acest suflet,
Iar zilele eu în bucăți le rup
Și le arunc pe-al vântului răsuflet.
Ref. : Eu lumea asta o cunosc oricum,
Iar ziua cea de mâine nu mi-i nouă.
Azi sunt tăcut ca praful de pe drum,
Ce-i ciuruit de stropii care-l plouă. [bis]
Și către unde pasul să-l mai port
Și ce aștept, pe cine să mai caut?
Sunt ferecat ca gura unui mort,
Dar țin în mâini al amintirii flaut.
Clipa e mută, cerul vieții, orb,
Fără de vise și nădejdi și fapte
Și mi-e târziu ca zborul unui corb,
Ce negru se-adâncește către noapte.
Ref. : Eu lumea asta o cunosc oricum,
Iar ziua cea de mâine nu mi-i nouă.
Azi sunt tăcut ca praful de pe drum,
Ce-i ciuruit de stropii care-l plouă. [bis]
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate, deziluzie și melancolie față de trecerea timpului și pierderea bucuriei. Vorbitorul se simte deconectat de lume și de sine, căutând un sens într-un prezent lipsit de speranță.