Când Murgilă-ncurcă calea
Dup-al soarelui sfințit,
De mugiri răsună valea
Și Brândușa mi-a sosit.
E țâțoasă, e lăptoasă,
Clopotul i-l înțeleg,
Ea e mai devreme-acasă,
După dânsa nu alerg.
Curge laptele din uger
Ca un șipot, un izvor,
Și Florica i-a strâns luger,
I-a pus sarea în obor.
Vițelușa Viorica
saltă, saltă spre bordei,
Și fetița mea Florica
Luptă, luptă de curmei;
Amândouă-alearg’, aleargă:
Una-n blid, la dumicat,
Alta prinde, va să spargă
Ugerul ce i-am lăsat.
Iar Brândușa linge p-una
Și la alta cată blând,
Coarnele îi sunt ca luna,
Le mângâie tot mugind.
Când Ziorilă se deșteaptă,
Bag vițeaua în celar,
Și Florica-n prisp-așteaptă
Cu Brândușa pe văcar.
Am vândut pe la Drăgaică
Doi juncuți trași prin inel,
Linși ca rochia de chitaică,
Ș-astă-iarnă un vițel.
P-amândouă ea ne ține,
Ea ni-i singurul venit
La orice nevoie vine –
O, nu-i cereți ierbărit!.
Sensul versurilor
Poezia descrie viața simplă la țară și importanța unei vaci, Brândușa, pentru o familie. Ea este sursa lor principală de venit și este tratată cu afecțiune și respect.