Noapte de noapte, nelogodnica mea,
fără dragostea mea,
noaptea albă și neagră
a șahului tău în carouri.
O noapte și eu nu te mai văd.
Și încă o noapte.
Și eu nu te mai pot auzi.
Vrăjitoareo, na-ți zilele. Începem jocul temut.
Îți dau, de la rău început, trei nopți înainte.
Noaptea de la noapte, nelogodnica mea,
fără dragostea mea,
noapte de la noapte va sosi
un leu obosit
și îmi va bea lacrimile,
mai am o noapte,
mi-a mai rămas o tăcere,
trebuie să trec o apă
pe care tu nu o știi.
Noaptea de la noapte, nelogodnica mea,
fără dragostea mea,
noaptea de la noapte, căruntă,
cu o cupă în mâini.
Cine mă strigă? Eu nu sunt în lume.
Numele meu nu mai este în lume.
Dacă poți, abate de la mine cupa aceasta.
Noaptea de la noapte,
nelogodnica mea, fără dragostea mea,
noaptea de la noapte, înaltă
ca o rocadă a sângelui.
Aici a fost umbra mea, aici au
fost negrele seri.
Mai am la tine o zi. Și o zi.
Și încă o zi.
Restul e noapte.
Șah, doamnă.
Și hohotul tău
mă preschimbă în cenușă
ca fulgerul
când tunetul întârzie.
Noaptea de la noapte, nelogodnica mea, fără-
dragostea mea,
noaptea de la noapte a șahului tău
în carouri,
mosorul țesătorului a tăcut,
vrăjitoareo,
soarele e spart;
îmi iau craniul în palmă
și închin cu el întreit
pentru noaptea și noaptea și
noaptea de la capătul nopților.
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă interioară cu moartea sau cu un destin implacabil, folosind metafora unui joc de șah. Protagonistul se simte prins într-o noapte nesfârșită, pierzând treptat totul, inclusiv identitatea și speranța.