Lui Grigore Hagiu.
Dezgheață-te, lume, dezgheață,
un clopot de clor ne desparte,
aripile-s tot mai în ceață,
inima e tot mai departe.
Rotește-te, lume, rotește
și tu, soare, du-mă în vară,
orizontul mă părăsește,
prietenii încep să dispară.
Nu zărisem că norii aleargă
și nu bănuiam că-i furtună,
eram opt, eram cinci, eram patru
și parcă zburam împreună.
Parcă ieri mai era dimineață,
soare-n valuri și-acuma-i doar nor.
Sunt o pasăre singură-n ceață
și abia mai știu dacă zbor…
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și deziluzie pe măsură ce timpul trece și prietenii dispar. Naratorul se simte pierdut și incapabil să mai zboare, comparându-se cu o pasăre singură în ceață.