Doamne, din câte fire suntem legați,
din câte ochiuri și noduri
și plase de linii,
dacă încerc un singur pas, dintr-odată
totul
se năruie.
Dacă fac un singur nod,
nimic
nu se mai poate
cunoaște.
Ultimul
Orfeu
întoarce-te, iubite.
Nu mai veni acum.
Pleci la drum singur așa cum ai pornit să-ți cauți copilăria pentru totdeauna pierdută.
Pleci și de astă dată
nu te mai uiți în urmă:
nu mai e nimic care să fie salvat?
nu mai e nimic
care
să te mai poată întoarce.
Se șterge dunga albastră a dealului.
Se lasă tăcere împrejur.
Și cu tine pleacă fără să știm însuși drumul.
Și cu tine pleacă fără să știm
însăși
inima lumii.
Sensul versurilor
Piesa explorează fragilitatea echilibrului în viață și impactul pierderii. Vorbește despre plecarea cuiva drag și sentimentul că odată cu acea persoană se pierde o parte esențială din lume și din propria identitate.