Hai, fă-mi o poză în prim-plan, uită-mă zâmbesc
Îmi atârnă pe față un rânjet copilăresc
Gândesc infailibil, mă maturizez, nu mă grăbesc
Știu că mai am mulți pași încă pe care îi am să-i pășesc
Și tot odată realizez că nu principiile contează
Nici viciile, ci anturajele pasate în faza proastă
Ura mă spintecă, iubirea mă vindecă
Asta-i filmul meu, ai dreptul de-a mă judeca
Îmi urmăresc din camera obscură trip-ul ăsta tainic
Iubesc la nebunie filmele de gen dramatic
C-am văzut multe încât mi s-a făcut și mie greață
Că doar muzica asta îmi mai aduce zâmbetul pe față
Încântat de cunoștință, dragă realitate
Eu sunt un alt trecător ca restul fără identitate
Am văzut din păcate de ce îți este pielea-n stare
Arzi neputincios pe oricine care îți iese în cale
Hai, spune-mi la ureche precis pe cine vrei
Pe cine vrei să minți, tu vrei ca să mă iei?
Din lumea asta ipocrită, trasă la xerox
Ca restul colilor trase-n jos la indigo
Mă las pradă beat-ului și las în urmă sechelele
Trecutului ce spun tot ce-am pe inima și sufletului
Îi mulțumesc că mă ține viu și încă-n picioare
Printre atâtea păsări călătoare cu semn de întrebare
Ce trăiesc azi pe mâine și mâine pe răspoimâine
Cu gândul că poate va fi mai bine decât mâine
Dar astea-s speranțe deșarte aruncate departe
Gândite de cineva și puse cap la cap ca la carte
Mă clatin pe aleea sumbrului în bezna tăcerii
Și caut răspunsurile la răspunsurile chemării
De-asta mă închid de multe ori în muzică
Este a 2-a mamă care indiferent mă ajută
Sensul versurilor
Piesa este o reflecție asupra vieții, maturizării și a realității crude, dar și despre refugiul găsit în muzică. Artistul își exprimă sentimentele contradictorii față de lume și recunoștința față de muzică, care îi oferă alinare.