Roțile înghit la nesfârșit asfaltul
în lumina amiezii
o călătorie străjuită de mesteceni
îmbrăcați în verdele strălucitor.
Braț lângă braț
cu umerii lipiți
înaintăm la flacăra mistuitoare
a unui foc care nu arde.
Ne petrecem pe lângă edificii
păzite de înalte coșuri
pe lângă acoperișuri
pierdute între ierburi.
Urmăm între singurătăți polare
urmăm o cale
ce nu-și cunoaște ținta
străjuiți
de stâncăria goală
granit tăiat în linii
clar desenate
în lumina boreală.
Acolo
se regăsesc îngemănate
chipurile noastre
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie fizică și interioară, marcată de singurătate și reflecție. Personajele sunt unite într-o călătorie fără o destinație clară, străjuite de peisaje reci și austere, sugerând o căutare a identității sau a sensului.