Luceafărul se înclină în fața măreției tale
Umbrele dansează noaptea la a ta chemare
Amintire de plumb, ușor parcă-mi stă în cale
Privesc în zare însă nu-ți văd o cale de salvare.
Sărută-mi gândul stins, apoi rămân veșnic prins
Pe cărarea noastră veche, de mult nu a mai nins
Natura a împietrit, soarele și luna au plecat
Adept al singurătății vitrege într-un mediu separat.
Spiralat cu mărgele olfactive totu-i brut
Arunc sabia veche în mormânt, sap pentru scut
Parcă-ți aud glasul, parcă mă mângâie… mă cheamă
Dar am membrele paralizate și zac prins de teamă.
Îți recunosc recunoștința, abisul e în pustiu
Scriu citate dintr-un déjà-vu, greșesc mult, știu…
Însă nu e vina mea… sunt condamnatul pieirii
N-am vrut să cos rănile sărate cu firele firii.
Acum îndură speranța unui trai ce ți-l blestem
Sper să ne revedem curând, însă n-am să te chem
Totul rămâne în voia întâmplărilor născute din ecou
Ca un trist tablou născut din chipului tău.
Luceafărul se înclină în fața măreției tale
Umbrele dansează noaptea la a ta chemare
Amintire de plumb, ușor parcă-mi stă în cale
Privesc în zare însă nu-ți văd o cale de salvare.
Luceafărul se înclină în fața măreției tale
Umbrele dansează noaptea la a ta chemare
Amintire de plumb, ușor parcă-mi stă în cale
Privesc în zare însă nu-ți văd o cale de salvare.
În ceas târziu, te admir în indigo la ora fixă
Cu sufletul în candelă mențin flacăra aprinsă
Însă eu mă sting ușor, ofilesc în pas de dor
Imaginea ei o croșetez din amăgiri, știu că mor.
Pecetele mele sunt cascade seci pline de spini
Admir ancora sub formă de cruce la care aspiri
Fără sens ca dragostea, rămân eu și pun punct
Cadavru static cu ființa pusă într-o mână de pământ.
Da, e mâna ei, visez un coșmar cromatic stins
Cu pași pe podul tânăr unde lacăte am prins
Iar cheia e la mine, duplicat ordinar de metal
Străpunge acel zâmbet ruginit scurs din mental.
Nu mi-am pierdut speranța, ea m-a pierdut pe drum
Orfan orb captiv într-o cutie vizibilă prin scrum
Rup ultima petală, floarea își pierde strălucirea
Raspunsul rămâne NU, ramai să orbești omenirea.
Luceafărul se înclină în fața măreției tale
Umbrele dansează noaptea la a ta chemare
Amintire de plumb, ușor parcă-mi stă în cale
Privesc în zare însă nu-ți văd o cale de salvare.
Luceafărul se înclină în fața măreției tale
Umbrele dansează noaptea la a ta chemare
Amintire de plumb, ușor parcă-mi stă în cale
Privesc în zare însă nu-ți văd o cale de salvare
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de pierdere, singurătate și regret. Naratorul se simte condamnat la pieire, incapabil să scape de amintirile dureroase și de un trecut care îl bântuie. Mesajul central este disperarea și acceptarea unui destin tragic, marcat de absența speranței.