O vară întreagă m-a ținut pădurea
Cu fața în iarbă și cu gândul aiurea
Iar acum în toamnă la plecare
Se tânguie că mă rup din inima ei și o doare.
Refren: Pădure, pădure nebună
În fiecare noapte cu lună
Voi rătăci fără țintă agale
Ca o frunză mânată de vânt pe potecile tale.
În fiecare noapte de iarnă
Umbra mea albă va veni să se aștearnă
Ca o ursoaică cu puii uciși
La umbra stejarilor trădați de frunziș.
Refren:
În fiecare dimineață
Uneori ca o umbră, alteori ca o ceață
Ca o negură sau ca o brumă
Voi veni, voi veni, nu te mai tângui, pădure nebună.
Refren:
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o legătură profundă cu natura, personificată de pădure, și sentimentul de melancolie la despărțire. Vorbitorul promite să se întoarcă mereu, sub diferite forme, menținând vie legătura cu pădurea.