Așează-mă pe-o nicovală, o, Doamne.
Lovește-mă și mă izbește cu ciocanul, fă din mine rangă.
Lasă-mă să mă vâr prin vechi și fărâmicioase ziduri.
Lasă-mă să-nalț și să fărâm vechi temelii.
Așează-mă pe-o nicovală, o, Doamne.
Lovește-mă și mă izbește cu ciocanul, fă din mine-o
scoabă de oțel.
Împlântă-mă în grinzile ce susțin un zgârie-nori.
În nituri înroșite-n foc și țintuiește-mă în grinzile din mijloc.
Lasă-mă să fiu cuiul cel mare ce susține un zgârie-nori
trecând prin nopți albastre spre
stele albe.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de transformare și rezistență prin credință. Vorbitorul cere divinității să-l transforme într-un instrument puternic, capabil să susțină și să construiască lucruri mărețe, depășind obstacolele.